Creșă și grădiniță modernă în Sibiu

Abgeschlossenes Projekt
Durata contractului: -04.2026
Lucrări executate: Construcție nouă, creșă și grădiniță
Clădire modernă cu două etaje, cu rame colorate la ferestre, scară exterioară și gard multicolor într-o zi înnorată.

Spații noi pentru preșcolari

În luna aprilie, Geiger Proiecte Construcții a finalizat un nou proiect. Este vorba despre o clădire nouă în care vor funcționa o creșă și o grădiniță. Investiția vine ca răspuns la cererea totmai mare de locuri în sistemul educațional antepreșcolar și preșcolar, oferind condiții moderne și sigure pentru copii.

Noua clădire este proiectată în regim de înălțime S + P + E (subsol, parter și etaj), suprafața construită fiind de 632 mp, iar aria desfășurată totală ajunge la 1.649 mp.

Subsolul găzduiește bucătăria, spălătoria pentru rufe murdare, uscătoria, vestiarele, depozitele și camerele tehnice. Tot aici sunt amenajate două adăposturi ALA, fiecare cu o suprafață de 60 mp, dotate cu echipamente de filtro-ventilație cu tratare chimică a aerului, care oferă un nivel ridicat de siguranță în situații speciale.

Parterul este dedicat creșei, cu o capacitate de 30 de copii antepreșcolari. Spațiul cuprinde trei săli de grupă, fiecare prevăzută cu grup sanitar propriu, o sală multifuncțională și cabinet medical.

Etajul este destinat grădiniței, unde vor învăța 60 de copii preșcolari. Aici se regăsesc trei săli de grupă, fiecare cu grup sanitar propriu, o sală multifuncțională, spații pentru birouri și spații de depozitare.

Designul interior a fost gândit pentru a crea un mediu prietenos și stimulativ pentru copii. Pereții sunt pictați cu desene adaptate vârstei, contribuind la o atmosferă veselă.

Din punct de vedere tehnic, clădirea este echipată cu un sistem mixt de încălzire și răcire, care combină radiatoare, încălzire radiantă prin pardoseală și ventiloconvectoare de tavan.

Investiția integrează și soluții moderne și sustenabile: panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice, panouri solare pentru prepararea apei calde menajere, pompe de căldură de tip aer-apă, agregat de răcire (chiller), centrală de tratare a aerului (C.T.A.), sistem acustic pentru asistența persoanelor cu dizabilități, sistem de supraveghere video și control acces audio-video. Managementul și controlul întregii clădiri vor fi realizate prin interfața KNX, contribuind la eficiența energetică și la operarea inteligentă a instalațiilor.

Curtea exterioară este amenajată pentru nevoile copiilor, incluzând spații verzi, un loc de joacă modern și un spațiu dedicat colectării deșeurilor.